Țipi. Îți pare rău. Îți promiți că data viitoare vei fi mai calm. Și apoi se întâmplă din nou și din nou.
Nu pentru că nu îți iubești copilul și nici pentru că nu știi că țipătul nu este soluția. Ci pentru că, în momentele de stres intens, nu reacționăm întotdeauna așa cum ne-am propus.
În acest ebook nu îți voi spune pur și simplu „nu mai țipa”. Probabil ți-ai spus deja asta de multe ori.
Vreau să înțelegi ce se întâmplă în creierul și corpul tău în secundele în care simți că îți pierzi controlul: de ce uneori reacția apare înainte să apuci să gândești, ce rol au stresul și sistemele emoționale ale creierului, de ce anumite comportamente ale copilului te activează mai mult decât altele și, mai ales, unde poți interveni pentru a schimba răspunsul.
Pentru că da, tuturor părinților li se întâmplă să ridice vocea uneori. Dar atunci când este primul lucru pe care îl faci mereu, merită să îți îndrepți atenția către asta. Scopul nu este să devii părintele care nu se enervează niciodată. Scopul este să începi să recunoști mai devreme ce se întâmplă în tine și să ai instrumente pentru momentele în care simți că urmează să explodezi din nou.
De aceea am creat Planul C.A.L.M. Acesta nu promite că nu vei mai țipa niciodată. Îți oferă însă ceva mult mai util: o cale concretă prin care să observi și să înțelegi momentul dintre impuls și reacție și să începi să alegi conștient o altă reacție.
În ebook vei găsi explicații pe înțelesul tuturor despre creier și reacția la stres, exerciții de autocunoaștere, identificarea propriilor declanșatori, tehnici de reglare, fișe de lucru, spații de reflexie și exemple pe care le poți aplica în viața reală. Cu ajutorul acestui ebook te vei înțelege mai bine și te vei privi cu mai multă blândețe.
Nu este un ghid despre cum să fii un părinte perfect. Este un ghid despre cum să te oprești cu câteva secunde mai devreme. Iar uneori, câteva secunde pot schimba complet ceea ce urmează.
Pentru cine este acest ebook?
Pentru tine dacă:
- îți propui să nu mai țipi, dar în momentele tensionate ajungi să o faci din nou
- ai ajuns nu doar să țipi ci să îți și lovești copilul
- simți că uneori reacționezi mult mai puternic decât ți-ai dori
- anumite comportamente ale copilului te activează instant
- după ce țipi, apar vinovăția, regretul și gândul „iar am făcut-o”
- vrei să înțelegi ce se întâmplă în creierul și corpul tău atunci când îți pierzi calmul
- vrei să observi mai devreme momentul în care te apropii de explozie
- nu cauți să devii un părinte perfect, ci să înveți cum să reacționezi diferit
- ai nevoie de un instrument concret pentru acele câteva secunde în care simți că urmează să țipi
Ce vei obține:
- o înțelegere simplă a mecanismelor din spatele reacțiilor tale
- mai multă claritate asupra situațiilor și comportamentelor care te declanșează
- Planul C.A.L.M. 4 pași pe care îi poți folosi când simți că îți pierzi calmul
- mai multă capacitate de a răspunde conștient, în loc să reacționezi automat
- un mod de a gestiona momentele în care totuși ai țipat, fără să rămâi blocat în vinovăție
Informații utile:
- Creat cu grijă pentru tine
- Format PDF – ușor de descărcat și de printat
- Recomandat pentru adulți: părinți, bunici, unchi, învățători, profesori, etc.
- E-Book-ul se descarcă din pagina de internet după ce se efectuează plata
- E-Book-ul se mai poate descărca și din email-ul pe care îl primiți
- Toate drepturile rezervate. Acest ebook este protejat prin legea drepturilor de autor. Reproducerea, distribuirea, copierea sau comercializarea acestui material, integral sau parțial, fără acordul scris al autorului, este strict interzisă și poate atrage răspundere legală. Acest produs este destinat exclusiv uzului personal al cumpărătorului.






Recenzii
Nu există recenzii până acum.